
M-am născut în 1977, la mai bine de 5 luni de la cutremur, în Sannicolaul Mare aproape de graniţa cu sârbii. Primii 7 ani din viaţă mi i-am petrecut mai mult navetând între Timişoara şi oraşul meu natal. (Nu-mi prea plăcea la grădiţă aşa că mama îmi încuraja micile excapade). Au urmat o parte din clase primare la o şcoală de cartier şi mai apoi 10 ani la Liceul Pedagogic din Timişoara.
În clasa a VII-a, la o oră de geografie profesorul mi-a spus „Medinschi habar nu ai despre ce e vorba în lecţia asta, dar vorbeşti tare frumos.” Acesta a fost cred, primul lucru care mi-a atras atenţia că aş putea să valorific talentul meu de a mă juca cu vorbele. Până să fac din joaca acesta o treabă serioasă au trecut însă ceva ani. La Facultatea de Jurna am ajuns dintr-o întâmplare. După o experienţă de doi ani în învăţământul postsocialist (am funcţionat ca învăţătoare la Şcoala Generală nr.4, din Plopi) şi un eşec glorios la Facultatea de Drept, am avut parte de o întâlnire pe cât de întâmplătoare, pe atât de norocoasă: cea cu Marcel
Tolcea – prof la Faculta de Jurna şi coleg de şcoală cu mama. El mi-a explicat cum stă treaba cu meseria asta şi am decis: acesta e drumul pe care vreau să merg.. În anul doi de facultate am citit un anunţ prin care se căuta un prezentator pentru o emisiune de divertisment la AnalogTV. M-am prezentat, am trecut de primele probe şi am luat postul. Emisunea în schimb, nu s-a mai realizat. Cum la ştiri era un post de crainică disponibil, am rămas acolo.
Vreme de ani buni am prezentat jurnalul de ora 22, iar mai apoi pe cel de la 18.30. Mai apoi am preluat din mers o emisiune care, în timp mi-a devenit tare dragă: „Ghici cine vine la cină”. Era o întâlnire frumoasă de o oră şi jumătate cu oameni importanţi din Timişoara şi din ţară şi cu poveştile lor de viaţă. Vreme de câţiva ani am luat la întrebări nume mari precum: Ştefan Iordache, Dan Spătaru, Adriana Trandafir, Florin PiersicJR, Ion Caramitru, Gianina Corondan… lista e tare lungă.
A urmat o pauză de câţiva ani, timp în care am devenit Medinschi-Niculescu, iar în familia noastră a apărut Maia (cu „i”). Revenită în câmpul muncii, încerc să vă aduc, seară de seară, în jurnalele de ştiri poveştile culturale ale zonei de vest.












Păreri: Sunt 17 Păreri.
03 Dec 2008
Felicitari! un prezentator “ADEVARAT”, asa da…;)
25 Dec 2008
Aho,aho preteni buni…care stati pe mess acum..hai,opriti-va din scris…Si ascultati ce am de zis…Chiar de sunteti cu DND…BE RIGHT BACK sau BRB…Sper sa nu imi dati ignor…Ca va spun un plugusor…N-am intrat sa va stresez…Am intrat sa va urez…CRACIUN FERICIT alaturi de cei dragi,sanatate,bucurii si tot ce va doriti!!!!!!
14 Feb 2009
sper sa treceti toti cu bine de problemele economice. am vb recent. succes in continuare. Andreea, te astept cat mai des pe “sticla”
17 Jun 2009
Felicitari pentru emisiune :X Este de nota +10. Cum am putea vedea emisiunea cu regretatul Dan Spataru de exemplu?
Nu incercati sa faceti o arhiva, intocmai ca la Navetistul Banatean? (O alta emisiunea geniala, marca Analog Tv)
18 Aug 2009
e tare emisiunea pe care o prezinti la fel ca tine multa bafta
16 Nov 2009
Nu s-ar putea posta emisiunea in care a fost invitat regretatul Dan Spataru?
18 Dec 2009
Draga Andreea Medinschi-Niculescu,
Multumesc pentru discutia noastra si prezenta pe net.
SARBATORI FERICITE tinerei familii si parintilor.
Succese profesionale, intilniri marcante, trairi adinci, va doresc si sper sa ne intilnim cind voi documenta si completa ciclul inceput cu sectiunea tinara cultura timisoreana.
Cu multa stima,
Elisabeth L.Ochsenfeld
24 Feb 2010
AUGUSTIN E PRIMUL TATIC CE A CASTIGAT INDEMNIZATIA SI DE AJUN MOSUL NE-A ADUS BANII.
24 Feb 2010
Salut, Poate comentariu meu nu este in concordanta cu ceilalti, dar interviurile tale, desi contin intrebari gandite, sunt anoste si plictisitoare. Daci TV nupsihodiagnoza…
17 Mar 2010
Andreea, ma bucur foarte mult ca am redescoperit Analog TV de aici,din Phoenix, AZ, Citeam profilul tau si mi-am adus cu placere aminte de perioada de dinaintea acelui “eşec glorios la Facultatea de Drept” Felicitari pentu Maia, felicitari pentru emisiune,salutari mamei tale si tot binele din lume.
14 Jul 2010
Ceau Andreea, ce mai faci? Te admir mereu la TV cand prind emisiunile tale… Fostul coleg de la Agent037
Paul
12 Jan 2011
Draga Andreea,
Urmaream in fiecare seara Stirile prezentate de dvs., aducandu-mi mereu aminte de cel mai frumos an scolar, clasa a2-a, de la Scoala Gen Nr.4. Felicitari pentru toate realizarile dvs.
Cu Stima,
Sickl Emanuela
23 Mar 2011
V-ati nascut la Sannicolaul Mare? Pe când o emisiune despre copilul Bartok? Emisiunile culturale sunt întotdeauna binevenite, succese, Alina.
03 May 2011
„Medinschi habar nu ai despre ce e vorba în lecţia asta, dar vorbeşti tare frumos.”.
Asta e.
Vreau si eu sa fac emisiune ceva…. games-trophy
07 Oct 2011
Sunteti una din prezentele cele mai placute de la posturile TV autohtone – ca fire, ca voce, ca atitudine, ca zambet. Prezentarea va confirma talentul de jurnalista.
27 Oct 2011
Pentru Andreea Medinschi-Niculescu numai cuvinte de lauda. In anul 2005 am avut expozitie personala de pictura la Galeria Helios. Cu aceasta ocazie tanara Andreea impreuna cu o echipa sa de profesionisti mi-au realizat cea mai frumoasa si profesionista prezentare pe care am avut-o de-a lungul carierei mele artistice care ulterior a fost difuzata de doua ori cate 10 minute in doua zile de emisie a Tv Analog. Pe 16 noiembrie a.c. voi avea din nou vernisaj la Muzeul de Arta, de aceasta data este vorba de o expozitie aniversara cu ocazia implinirii a 60 de ani de viata si 30 de muzeografie. M-as bucura mult daca i-as avea din nou alaturi de mine la eveniment si m-as bucura de atentia Tv Analog. Va doresc mult succes in tot ce intreprindeti! Primiti felicitarile mele pentru ceea ce realizati cu mare profesionalism.Doina Reghis Ionescu
One Trackback
[...] ‘thank you‘ to Andreea Medinschi-Niculescu and the whole Analog TV team. The story is also featured on their website (read it [...]