Mai multe sirene in Timiş


ambulanta Timişul este pregătit pentru situaţii de urgenţă. 13 echipamente pentru intervenţii şi un punct de comandă pentru controlul acţiunilor au fost date în folosinţă specialiştilor din judeţ. Maşinile sunt gata sa fie trimise pe teren şi reduc cu pana la 40% timpul de răspuns în situaţiile limită. Toate acestea dar şi alte echipamente aduse în Regiunea de Vest au fost posibile printr-o finanţare europeană nerambursabilă de peste 40 de milioane de lei.

 

Inundaţiile care au facut ravagii din 2005 i-au făcut pe mai marii judeţului să reflecteze asupra dotărilor pe care le au inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din vestul ţării. La cinci ani de la incidente, cele patru judeţe au caştigat un proiect în valoare de 10 milioane de euro, prin care care au primit 35 de unităţi de intervenţie. 14 dintre aceastea, în frunte cu centrul de comandă al intervenţiilor au fost direcţionate în Timiş.

Printre echipamente se numară autospeciale de intervenţie în accidente colective, cele pentru descarcerări grele dar şi ambulanţe de reanimare şi de prim ajutor. Punctul de comandă mobil este dotat cu satelit şi va putea transmite imagini de la faţa locului în timp real.

Acestea sunt doar o parte din echipamentele cu care se va interveni în Timiş. Urmează ca la începutul anului viitor vor ajunge în judeţ şi maşini pentru pompieri.


Trimite articolul pe e-mail sau pe unul din site-urile de mai jos
Bookmark and Share

Ai observat un eveniment deosebit? Trimite un e-mail pe stiri@analogtv.ro sau uploadează direct pe site poze sau video.

uploadează

Spune-ţi părerea

câmp obligatoriu
câmp obligatoriu
câmp opţional

Nu sunt admise comentariile ce conţin limbaj obscen.