Unele companii sfidează criza. Şi nu vorbim de marile corporaţii naţionale ci de o mică întreprindere din Timişoara. Patronii s-au gândit că o soluţie pe timp de criză pentru a-şi dezvolta afacerea este finanţarea europeană. Aşa că au pus pe picioare un proiect, Uniunea Europeană l-a acceptat, iar cabinetul medical a primit peste 220 de mii de lei.
Soţii Budău au început o mică afacere în Timişoara în 1999. Au deschis un cabinet medical privat. Patronii s-au gândit că dezvoltarea afacerii lor depinde de fondurile europene aşa că au achiziţionat pe bani comunitari un ecograf performant care a început să le aducă profit. Conceperea proiectului şi birocraţia i-au dat însă multe dureri de cap.
La Agenţia de Dezvoltare Regională Vest au fost depuse proiecte care depăşeşc suma oferită de Uniunea Europeană de aproape 3 ori. Autorităţile recunosc că paşii sunt anevoioşi.Proiectul timişorenilor a fost primul finalizat din toată regiunea vest. Medicii se plâng însă că fondurile pentru microîntreprinderi pe segmentul sănătăţii, peste 17 milioane de euro, au ajuns foarte târziu în zona de vest a ţării.













