Un alt artist, o nouă provocare. Galeria timişoreană Calina aduce în faţa publicului vreme de aproape o lună creaţiile plasticianului arădean Cristian Buzneanu. Lucrările sale sunt reunite sub numele: „Îngerii lui Bus”.
Un artist care simte adeseori chemarea tărâmurilor culturale ale Mării Caraibe, ale Extremului Orient, pe care nu le traversează cu o voinţă descriptivă, de reporter interesat de înregistrarea faptului de viaţă particularizator, ci se lasă invadat de spiritul acestor geografii mitice. Aşa descrie criticul de artă Constantin Prut creaţiile ce îşi găsesc adăpost la Calina. Creaţii ce strâng laolaltă deopotrivă îngeri şi fiinţe fantastice, personaje ce populează lumi proprii artistului.
„Îngerii lui Bus” îşi mai invită provitorii la meditaţie şi admiraţie până în 28 mai.













