Mai multe primării din judeţul Timiş au primit o adresă prin care angajaţii erau înştiinţaţi că din luna martie vor primi salarii mai mici. Mai exact, funcţionarii nu mai au sporul de dispozitiv, care reprezintă 25% din salariul de bază şi a fost câştigat de bugetarii din administraţia publică din Timiş în instanţă. Reacţiile sindicaliştilor nu s-au lăsat aşteptate.
Sindicaliştii nici nu vor să audă de tăierea sporului de dispozitiv. Dreptul a fost câştigat de bugetari anul trecut şi de atunci beneficiul bănesc se plăteşte lunar în toate administraţiile locale din Timiş. Reprezentanţii funcţionarilor publici spun că Agenţia pentru Prestaţii Sociale greşeşte şi nu are dreptul să taie sporurile oamenilor.
Dacă adresa trimisă de Agenţia pentru Prestaţii Sociale nu va fi schimbată sau retrasă, sindicaliştii sunt hotărâţi să o atace în instanţă.
Săptămâna trecută bugetarii din Timiş au protestat în faţa prefecturii împotriva diminuărilor salariale. Dacă situaţia nu se va îmbunătăţi, sindicaliştii sunt decişi să continue şirul protestelor.













