Naţionala a aterizat la Timişoara, fără Mutu şi Chivu, dar cu gândul să învingă Israelul, miercuri, pe stadionul „Dan Păltinişanu”.
Chiar dacă este doar un meci de pregătire, tricolorii pun mare preţ pe un rezultat bun împotriva Israelului.Mijlocaşul Sienei, Paul Codrea resimte lipsa lui Chivu şi Mutu, dar spune că naţionala trebuie să se descurce şi fără ei.
Atacantul lui Auxerre crede că rezultatele bune din amicale contează în perspectiva unui moral bun în toamnă, când naţionala debutează în preliminariile Euro 2012.
















