Anevrism cerebral la bebeluş

01_mar_mic_m1_cs00020216-01-42 La doar 4 luni de la naştere suferă de o afecţiune întâlnită des la pacienţii de vârsta a treia. Este cazul unui bebeluş din Arad care a ajuns pe masa de operaţie a Spitalului Judeţean din Timişoara cu diagnosticul de anevrism cerebral. După ce a trecut de două ori prin comă profundă şi operaţii complicate, micuţul este acum bine. Medicii îl consideră un erou pentru că este primul bebeluş din ţară care trece cu succes printr-o intervenţie atât de grea.

Premieră naţională la Timişoara în domeniul medical! Ionuţ este un bebeluş care şi-a petrecut jumătate din viaţă în spitale. A ajuns în urmă cu două luni la un spital din Arad pentru că avea semne de răceală. A intrat în scurt timp în comă superficială, aşa că medicii l-au trimis la Spitalul de Copii din Timişoara. În urma unui examen tomografic, doctorii l-au dioagnosticat pe Ionuţ cu anevrism cerebral, o boală gravă, care apare cel mai des la pacienţi de 60, 70 de ani. Medicii Spitalului Judeţean din Timişoara au decis că bebeluşul trebuie operat de urgenţă pentru că tumora sângera.

La 48 de ore după prima operaţie băieţelul a intrat din nou în comă profundă, aşa că medicii au fost nevoiţi să facă cea de-a două intervenţi pe creier.

Specialiştii Spitalului Judeţean operează săptămânal persoane care suferă de anevrism, însă pacienţi atât de mici, cu afecţiuni atât de grave, nu s-au înregistart până acum nici măcar la nivel naţional.

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash 

player

Trimite articolul pe e-mail sau pe unul din site-urile de mai jos
Bookmark and Share

Ai observat un eveniment deosebit? Trimite un e-mail pe stiri@analogtv.ro sau uploadează direct pe site poze sau video.

uploadează

Spune-ţi părerea

câmp obligatoriu
câmp obligatoriu
câmp opţional

Nu sunt admise comentariile ce conţin limbaj obscen.