Opulenţa este cuvântul de bază la capitolul căsătorii în anul 2010. Chiar dacă sună nefiresc în vremuri de criză financiară, asta le propun mirilor specialiştii din domeniu. De la rochii încrustate cu cristale, până la limuzine de închiriat, toate accesoriile pentru căsătorie sunt preţioase şi ies din orice tipar.
În 2010 simplitatea nu există în vocabularul celor care vor să-şi unească destinele. Se poartă nunţile spectaculoase, cu pretenţii. Viitoarele mirese îşi doresc acum rochii vaporoase, de prinţese, încrustate cu cât mai multe cristale. Aproape 5000 de lei îi costă însă pe miri o astfel de piesă preţioasă.
Domnişoarele au nevoie de multe ture în faţa oglinzii ca să se decidă cu ce rochie pleacă acasă. Toate ştiu însă că vor să fie prinţese la nunta lor.
Iar dacă rochia de mireasă este una deosebită, nici decorul nunţii nu poate fi mai prejos. Mirii care vor să-şi surprindă cu adevărat invitaţii, îşi pot decora sala cu pene de struţ, ciocolata şi cafea, cristalele sau fructe.
Întregim decorul de lux al nunţii cu o plimbare pretenţioasă la bordul unei limuzine de zeci de mii de euro.













