Contribuabilii din Timiş au cam uitat luna trecută de dările către stat şi pentru asta s-au trezit cu inspectorii fiscali la uşă. Aproape 90 de persoane juridice au avut parte de controale inopinate şi mai bine de jumătate au primit amenzi în valoare de 100 de mii de lei.
Luna trecută inspectorii fiscali din Timiş au controlat prin surprindere aproape 90 de agenţi economici. Cele mai multe persoane juridice au primt amenzi pentru că nu şi-au plătit taxele şi impozitele, nu şi-au declarat veniturile impozabile, sau au completat incorect documente contabile. Inspectorii Direcţiei Generale a Finanţelor Pubice Timiş au întocmit şi opt sesizări penale pentru tranzacţii fictive sau societăţi de tip „fantomă”.
În total, 46 de agenţi economici şi cinci persoane fizice care activează în comerţ, construcţii sau imobiliare s-au ales cu amenzi în valoare de peste 100 de mii de lei. În urma controalelor, inspectorii fiscali au reuşit să atragă la buget peste 45 de milioane de lei, sumă provenită din diferenţele de impozite, taxe şi contribuţii.













