Părinţii elevilor şi profesorii de la Liceul „DC Loga” din Timişoara nu sunt de acord cu planul Inspectoratului Şcolar de a reduce numărul claselor cu profil de matematică-informatică. Aşa că s-au organizat şi au făcut o petiţie on line. În doar câteva zile au strâns peste 1400 de semnături, necesare cred cei pentru a opri redistribuirea claselor speciale. Petiţia este înmânată prefectului judeţului Timiş.Acum părinţii, elevii şi profesorii aşteaptă răsunsul prefectului.
Părinţii copiilor care învaţă la Liceul „CD Loga” nici nu vor să audă de eliminarea unei clase cu profil de matematică informatică. Unii dintre ei au copii mai mici şi îşi doresc ca şi aceştia, la rândul lor, să urmeze cursurile liceului, la acelaşi profil. Părinţii sunt susţinuţi în demersul lor de peste alţi 1400 de timişoreni.
Cel puţin o clasă de matematică-informatică va fi desfiinţată în cazul în care petiţia on line iniţiată de profesorii şi părinţii copiilor de la Liceul „CD Loga” nu dă rezultate. Elevii claselor a 8 a vor avea mai puţine şanse de a urma cursurile liceului, prin reducerea numărului de clase. În plus, şi profesorii au de suferit pentru că li se vor reduce normele.
În aceiaşi situaţie se află încă 3 şcoli de prestigiu din Timişoara. Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Colegiul Naţional Bănăţean şi Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”. Şi aici, ca urmare a planului de restructurare gândit de Ministerul Educaţiei, se vor desfiinţa câte o clasă cu profil de matematică- informatică.


















