Ioan Ovidiu Sabău şi-a mai exprimat o dată regretul că Gigel Bucur a plecat. De altfel, în meciurile de pregătire, el a încercat mai multe soluţii de înlocuire a celui mai prolific atacant din lot. Cum Vasqez mai are mult până să se adapteze la fusul orar şi la condiţiile meteo, iar Mejia va fi folosit cel mai probabil la mijloc, responsabili cu golul vor deveni Parks, Goga şi Mansour.
Ioan Ovidiu Sabău – antrenor Poli :
Gigel Bucur este o pierdere foarte importantă. Contează o astfel de plecare pentru o echipă ca noi, care muncim foarte mult. Gigel trebuie înlocuit, trebuie să uităm această perioadă în sensul în care nu mai trebuie să ne plângem. Sunt jucători importanţi în lot, ca de exemplu Parks, Goga care trebuie să rezolve aceste probleme apărute odată cu transferul lui Bucur. Şi ceilalţi trebuie să gândească la fel. Toţi fotbaliştii însă trebuie apreciaţi deoarece alături de Bucur cu toţii au pus umărul la realizarea acestor rezultatele de excepţie din istoria acestu club. De aceea, trebuie să aibă orgoliul lor ca să abordăm fiecare joc cu maximă implicare şi atitudine.
www.politimisoara.com
Chiar dacă nu a declarat-o în mod direct, Sabău a dat de înţeles că ar fi preferat o amânare a returului. Asta chiar dacă prima deplasare va fi la Bistriţa, acolo unde gazonul este printre cele mai bune din ţară.
Ioan Ovidiu Sabău – antrenor Poli:
Este greu să joci în astfel de condiţii. Trebuie curăţate terenurile, dar chiar şi aşa suprafeţele de joc vor fi îngheţate. Însă trebuie să ne adaptăm în toate condiţiile, aşa fac jucătorii inteligenţi. Sunt destule terenuri bune în care s-a investit: Galaţi, Craiova, Bucureşti, Cluj.













