Seria întâlnirilor literare de vineri continuă la Uniunea Scriitorilor din Timişoara. Cel care a strâns laolaltă în sala Orizont scriitori dar şi simpli amatori de literatură este, de această dată, profesorul Adrian Dinu Rachieru. El a adus pentru prima oară în faţa cititorilor cel mai recent volum al său: „Eminescu după Eminescu”.
Un exerciţiu de… imagine. Aşa poate fi descrisă în câteva vorbe cartea semnată de Adrian Dinu Rachieru. Un volum al cărui personaj principal este Eminescu, poetul care, în memoria noastră culturală a ajuns să funcţioneze ca un … brand. Aşadar, pe parcursul a mai bine de 200 de pagini Adrian Dinu Rachieru încearcă în volumul său să reconstituie odiseea receptării lui Eminescu de-a-lungul timpului.
A imaginii poetului care a suportat inevitabil transformări date, evident de receptori. De cititorii care l-au citit şi l-au simţit şi decoperit diferit.Volumul a văzut lumina tiparului la Editura Augusta.















