Debut cu stangul pentru handbaliştii lui Poli în returul de campionat. Alb-violeţii au pierdut la scor în faţa campioanei HCM Constanţa. A fost 38-24, la capătul unui meci în care timişorenii nu au emis în niciun moment pretenţii.
Fără liderul apărării, Milan Mirkovici şi fără cel mai bun om din atac, Alexandru Şimicu, alb-violeţii au fost pradă uşoară pentru actuala echipă a lui Sadoveac. Echipa de la malul mării a fost letală pe contraatac, de unde au înscris nu mai puţin de 16 goluri. Chiar şi aşa, antrenorul Sabin Dacău a ţinut să îl remarce pe portarul Tcaciuc, care a apărat foarte bine mai ales în repriza a doua. O evoluţie bună au avut şi interii David şi Spahic, care au marcat şi de la distanţă.
Sabin Dacău – antrenor HCM Poli :
Chiar dacă am căzut moral în debut de meci, am văzut voinţă din partea băieţilor şi unele realizări, care îmi dau speranţe pentru meciurile următoare. Ne trebuie răbdare şi înţelepciune cu aceşti tineri
www.aspolitehnica.ro
Principalii marcatori ai Politehnicii au fost David – 7 şi Spahic – 5, în vreme ce la constănţeni au punctat de cele mai multe ori Toma (6 reuşite), Băiceanu, Sadoveac, Sabou şi Mureşan (fiecare câte 5).















