Liceele cu profil vocaţional cer ajutorul Primăriei Municipiului Timişoara pentru plata salariilor profesorilor. Pentru că toate unităţiile şcolare cu număr redus de elevi sunt în pericol de sistare a activităţii, odată cu disponibilizările masive din educaţie, reprezentanţii municipalităţii iau în considerare preluarea salariaţilor din unităţile şcolare.
Membrii social-democraţi critică disponibilizările din sistemul educaţional. Aceştia susţin că toate modificările din învăţământ duc la o creştere a abandonului şcolar din lipsa transportului special între unitatea şcolară şi domiciliul elevilor din mediul rural. Mai mult decât atât, liceele cu profil vocaţional cer ajutor către Primărie pentru plata salariilor.
Social-democraţii susţin că numărul persoanelor disponibilizate din sistemul educaţional timişean poate ajuge chiar la 600. Asta în condiţiile în care doar pentru anul 2010 se anunţă un număr de 200 de mii de şomeri din sectorul bugetar.













