Sărbători stricate în ultima etapă


14_dec_sport_minaur_ms_ac00084215-18-58 Handbaliştii au încheiat în genunchi turul de campionat. Elevii lui Nedeljko Vuckovic nu au reuşit să îşi facă un cadou frumos înainte de Sărbători şi au pierdut categoric partida cu Minaur Baia Mare.

Alb-violeţii au condus ostilităţile doar în primele minute când au condus cu 4-2 şi 5-3. Apoi ospeţii au fructificat apărarea subţiaţă de absenţe a timişorenilor şi au trecut în avantaj. Gazdele au fost mereu blocate în atac şi inexistente pe extreme. La pauză, Minaur avea deja un avans liniştitor, 16-10.

Repriza doua a început la fel de prost pentru gazde. Atacuri ratate pe rând, apărare slabă şi Baia Mare a arătat că nu poate scăpa victoria. Timişorenii au avut însă momentul lor de răbufnire. Ţinuţi în joc de golurile de la 7 metri ale lui Nagy, alb-violeţii au reuşit prin Şimicu să se apropie de la 6 goluri diferenţă la doar 3. Au urmat însă trei atacuri consecutive ratate şi o lovitură de la 7 metri, oaspeţii au punctat în inferioritate numerică şi au stabilit scorul final, 25-29.Poli a încheiat turul pe locul 11, la 8 puncte de un loc de cupă europeană.


Trimite articolul pe e-mail sau pe unul din site-urile de mai jos
Bookmark and Share

Ai observat un eveniment deosebit? Trimite un e-mail pe stiri@analogtv.ro sau uploadează direct pe site poze sau video.

uploadează

Spune-ţi părerea

câmp obligatoriu
câmp obligatoriu
câmp opţional

Nu sunt admise comentariile ce conţin limbaj obscen.