Seria expoziţiilor semnate de plasticeni profesionişti importanţi continuă în elegantul spaţiu al galeriei Triade. Exerciţiul plastic propus timişorenilor vreme de mai bine de o lună este unul mai aparte. Este vorba despre o întâmplare plastică dedicată femeilor importante ale urbei.
Adriana Babeţi, Alexandra Guţu sau Dana Bucuraş. Acestea sunt doar câteva dintre doamnele celebre ale Timişoarei care îşi găsesc în spaţiul galeriei Triade un alt rol. Lasă la o parte muzica, literatura sau medicina şi devin… surse de inspiraţie. Surse de inspiraţie pentru o artistă ce îşi omagiază astfel, oamenii la care ţine şi care i-au influenţat viaţa şi existenţa artistică.
Povestea plastică intitulată „Women Unlimited” are pentru creatoarea ei o dublă semnificaţie. Şi asta pentru că sursa de inspiraţie primară au fost, pentru artistă, femeile cele mai apropiate ei, femeile din propria familie.














Păreri: O părere.
12 May 2010
Ce mai doamna cu maniere , cucoana dr.Bucuras ,.Ea este o cucoana care isi spune doamna alt fel nu se incurca cu barbat insurat cu 2copii.