Chiar dacă iarna le-a cam îngheţat portofele, timişorenii nu renunţă la cadourile de sub bardul de Crăciun. Au dat deja iama în magazine, mai ales că în această perioadă au de unde alege. Comercianţii au strâns din dinţi şi, vrând-nevrând, şi-au adaptat preţurile la buzunarele… mai goale ale clienţilor.
Aşa că încep căutările. Cei mici fac ochii mari la raioanele colorate. Vor să-i scrie Moşului exact ce-şi doresc, aşa că testează piaţa jucăriilor şi a dulciurilor.
Dacă bugetele alocate cadourilor sunt limitate, părinţii împacă utilul cu plăcutul. Le cumpără puştiilor hăinuţe de iarnă şi cu asta le fac o bucurie, dar rezolvă şi problema ţinutelor de sezon.
Practice din fire, timişorencele îşi cumpără singure cadourile de sărbători. Unele se opresc la standurile cu haine, altele la cele cu produse cosmetice, dar majoritatea la bijuterii.Curioşi sunt mulţi, iar comercianţii au păstrat preţurile de anul trecut. Cu toate acestea vânzările bat pasul pe loc.













