Derby de suferinţă cu Dinamo la handbal


16_oct_sport_polidinamo_ms_ac00005415-49-40 Handbaliştii lui Poli se pregătesc pentru partida cu Dinamo, din etapa a VI-a de campionat. Altădată un derby, meciul de la sfârşitul săptămânii mai opune numai orgoliile rănite ale celor două echipe aflate la subsolul clasamentului.

Bănăţenii nu-şi mai pot permite paşi greşiţi şi pe teren propriu, după ce nu au reuşit să aducă vreun punct din precedentele deplasări.

Ca şi la Satu Mare, Nedeljko Vuckovic nu se va putea baza pe serviciile a trei dintre jucători. Deşi părea să revină în jocul cu Dinamo, pivotul Milan Mirkovic va fi menajat pentru a trece cu bine peste perioada de indisponibilitate avută. Jucătorul sârb are deja 10 zile de pregătire, dar încă nu este sută la sută refăcut. El a fost nevoit să stea departe de antrenamente vreme de patru săptămâni, din cauza accidentării la pometele drept în jocul din prima etapă, de la Medgidia.

Lista indisponibililor e completată de interul Alexandru Şimicu, încă nerefăcut după operaţia la cotul drept. Cu probleme medicale este şi pivotul Papuc, cel care are o fractură nazală.

Dinamo trece printr-o perioadă de criză, atât financiară, cât şi la nivel de lot. Echipa bucureşteană este considerată una dintre favoritele la retrogradare, alături de CSM Medgidia, grupare care a trecut însă de Poli în prima etapă de campionat.

Meciul dintre Poli şi Dinamo e programat duminică dimineaţa, de la ora 11, la sala „Constantin Jude” şi va fi arbitrat de cuplul maramureşean Marta – Hendrea. Intrarea va fi liberă.


Trimite articolul pe e-mail sau pe unul din site-urile de mai jos
Bookmark and Share

Ai observat un eveniment deosebit? Trimite un e-mail pe stiri@analogtv.ro sau uploadează direct pe site poze sau video.

uploadează

Spune-ţi părerea

câmp obligatoriu
câmp obligatoriu
câmp opţional

Nu sunt admise comentariile ce conţin limbaj obscen.