Energie electrică şi termică din reziduuri menajere. Asta vor să obţină un grup de cercetători din Timişoara în colaborare cu câţiva oameni de ştiinţă din străinătate. Primul pas l-au făcut : au pus bazele Institutului de Cercetare pentru Energie Alternativă în oraşul de pe Bega.
Vor o energie electrică şi termică mai ieftină. Este vorba despre un grup de cercetători români şi câţiva străini care susţin reciclarea deşeurilor menajere. Odată reciclate, reziduurile sunt transformate în energie elecrică şi termică.
Cea mai productivă sursă de energie din deşeuri o constituie reziduurile lemnoase, pentru că printr-o cantitate scăzută de astfel de deşeuri se poate obţine o cantitate impresionantă de energie. Asemenea tehnici se folosesc deja în ţări ca Austria, America, Anglia, sau Franţa.













