Mai puţini profesori în Timiş


05_aug_fen_m1_cs-avi_000010839 Liderii Federaţiilor din Învăţământ din judeţul Timiş sunt din nou nemulţumiţi de acţiunile guvernanţilor. Aceştia susţin că de cele mai multe ori, acordul semnat cu reprezentanţii guvernului în luna mai este încălcat chiar de alte decizii ale ministerului Muncii şi ale ministerului Educaţiei.

Nici judeţul Timiş nu a scăpat de deciziile care încalcă acest acord dintre reprezentanţii guvernului şi cei ai federaţiilor din învăţământ. Astfel nu mai puţin de 642 de profesori din judeţ rămân fără loc de muncă. Şi personalul didactic auxiliar din scoli sau licee este afectat de decizia guvernului de a restrânge activitatea. Într-o situaţie delicată sunt şi profesorii de sport de la clasele primare. Pentru că orele alocate educaţiei fizice sunt preluate de învăţători, aceste cadre didactice rămân şi ele fara activitate.

Liderii sindicatelor din învăţământ acuză actuala guvernare de încălcarea acordului semnat în luna mai a acestui an. Actul împiedică orice disponibilizare în educaţie, sub orice formă. Pentru că totuşi se anunţă reduceri de personal, sindicaliştii se gândesc deja la forme de protest. Mai multe detalii despre acest subiect aflăm de la Marius Lobază, secretarul executiv al SIP-FEN Timiş, într-un interviu realizat de Luiza Pamparău.


Trimite articolul pe e-mail sau pe unul din site-urile de mai jos
Bookmark and Share

Ai observat un eveniment deosebit? Trimite un e-mail pe stiri@analogtv.ro sau uploadează direct pe site poze sau video.

uploadează

Spune-ţi părerea

câmp obligatoriu
câmp obligatoriu
câmp opţional

Nu sunt admise comentariile ce conţin limbaj obscen.