Concursuri la deconcentrate!


opc.jpgÎncep concursurile pentru ocuparea posturilor de directori la instituţiile publice descentralizate din judeţul Timiş. Cap de listă este cel pentru ocuparea fotoliului de la director la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. Coincidenţă sau nu, în ziua concursului poarta instituţiei a fost chiar deschisă pentru timişenii care au vrut să depună sesizări.

Chiar dacă scaunul de director al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor a fost gol în cursul zilei, poarta instituţiei a fost deschisă. Asta după ce anul trecut, fostul prefect de Timiş a reclamat în repetate rânduri instituţiei centrale a OPC activitatea defectuoasă din judeţ. În tot acest timp, funcţionarii şi-au văzut de treabă, aşa cum au putut.

La concurul pentru noul director al OPC s-au înscris numai doi candidaţi. Câştigătorul se va cunoaşte în cursul săptămânii viitoare. Candidatul favorit este actualul consilier local al Partidului Social Democrat, Cristian Anton.

De altfel, concursul pentru ocuparea fotoliului de director al OPC Timiş a dat startul seriei de concursuri pentru instalarea pe funcţii a noilor directori. Ultimul va fi cel pentru ocuparea funcţiei de director la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional.


Trimite articolul pe e-mail sau pe unul din site-urile de mai jos
Bookmark and Share

Ai observat un eveniment deosebit? Trimite un e-mail pe stiri@analogtv.ro sau uploadează direct pe site poze sau video.

uploadează

Spune-ţi părerea

câmp obligatoriu
câmp obligatoriu
câmp opţional

Nu sunt admise comentariile ce conţin limbaj obscen.