Consilierii locali au aprobat bugetul Timişoarei cu … scandal. De fapt, acesta ar fi cuvântul potrivit care să caracterizeze plenul de astăzi. Nemulţumirile au răbufnit din toate părţile. Atât din rândul aleşilor locali, cât şi din rândul taximetriştilor care au luat parte la şedinţă. Preşedintele de şedinţă chiar i-a ameninţat pe aleşi că aduce Poliţia Comunitară să îi liniştească.
Taximetriştii au renunţat la blocarea arterelor din oraşul de Bega. Ei s-au declarat mulţumiţi în cele din urmă de regulamentul pe care l-au votat aleşii locali. Asta în ciuda faptului că documentul nu satisface toate solicitările lor. Dispeceratele vor primi sancţiuni în continuare dacă cer destinaţia clienţilor.
În ceea ce priveşte culoarea taximetrelor va trebui să fie albă. Asta, însă numai din 2014.
Oana Bejenariu













