Rămân după gratii. 6 membrii ai reţelei de hackeri din Caransebeş dintre cei 8 care au clonat paginile de internet ale mai multor bănci din Italia şi Germania rămân în continuare în arest preventiv 29 de zile.
Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au respins recursul acestora. În faţa instanţei avocaţii tinerilor au susţinut că ei pot fi trimişi în judecată în stare de liberate pentru că infracţiuniile pe care se presupune că le-au făcut, nu prezintă pericol social. Hackerii, care au vârstele cuprinse între 20 şi 25 de ani au reuşit să spargă codurile de acces ale unor bănci, au clonat paginile de internet ale acestora şi i-au convins pe clienţi să le furnizeze datele personale. Apoi le-au golit conturile. În doar câteva luni au reuşit să obţină astfel peste 300.000 de euro. Ei au fost reţinuţi în urmă cu o săptămână după ce procurorii de la crimă organizată au descins simultant la locuinţele lor unde au descoperit mai multe computere cu care se presupune că hackerii dădeau loviturile.

















Păreri: O părere.
18 Jul 2009
Rau sau Bun!