Racing Team UCM Resita vrea înapoi titlul de campion naţional absolut pe care federaţia de specialitate i l-a refuzat în sezonul trecut reşiţeanului Lucien Hora. Intr-un fax transmis federaţiei, Racing Team avertizează că nu va mai intra în competiţie dacă nu se va ţine cont de solicitările formulate
În sezonul trecut, Lucien Hora a obţinut cele mai multe puncte în confruntarea cailor-putere pe traseele de viteză în coastă. Într-o primă fază, titlul de campion naţional absolut i-a fost acordat reşiţeanului, însă Comisia de Apel a Federaţiei a schimbat decizia în baza unei ambiguităţi din regulament şi l-a declarat câştigător pe Heinz Goellner. O decizie injustă, au spus atunci conducătorii clubului reşiţean, care au înaintat şi o contestaţie în acest sens. Pentru că n-a primit nici un răspuns, Racing Team recurge acum la un ultimatum.













