Zilnic, doar prin vama Turnu, ajung în ţară în medie 5 autocare. Transportatorii spun şi ei că autocarele merg aproape goale şi se întorc pline ochi.
La doi ani de la ridicarea restricţiilor pentru românii care doreau să călătorească şi să muncească în Italia, situaţia s-a schimbat radical. Până acum 3 luni, autocarele plecau spre ţara lui Mussolini încărcate de români, dornici să îşi găsească de lucru. Acum, companiile de transport spun că mulţi se întorc acasă.
Vasilică Costache – şofer autocar
Da, în principiu din ce ne spun nouă situaţia degenerează, e din ce în ce mai rău şi le e frică să mai iasă pe stradă, sa vorbească română şi preferă să vină acasă.
Românii care se întorc acasă spun că italienii îi privesc cu discriminare. Unora le este teamă să iasă din casă, chiar dacă nu au făcut niciodată rău nimănui.
Mulţi dintre românii care se întorc în ţară au rămas cu un gust amar. Unii nu vor să vorbească despre atitudinea italienilor, iar alţii se gîndesc cu îngrijorare la cei care au rămas în Italia.
Oamenii îi condamnă însă şi pe românii care comit infracţiuni în Italia. Ei speră că autorităţile vor găsi soluţii, înainte ca urmaşii lui Mussolinii să agreseze şi alţi români vinovaţi doar de faptul că sunt conaţionali cu infractorii.
Radu Nedelcu













