Dramă într-un sat din judeţul Arad: O familie cu 8 copii minori a rămas pe drumuri, după ce casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări. Din păcate mama a fost găsită în cele din urmă decedată.
Incediul a avut loc în localitatea arădenă Hunedoara Timişană. 5 dintre copiii familiei se aflau în casă, în momentul izbucnirii pîrjolului. Micuţii au fost salvaţi de fetiţa din vecini care i-a ghidat pe copiii speriaţi spre ieşirea din curte.
Pompierii au ajuns in localitate cu greutate, din cauza drumului plin cu gropi.
Copiii care au scăpat teferi din infern au fost transportaţi cu ambulanţele la spital. După un timp, la faţa locului a ajuns şi tatăl minorilor, care se afla la muncă, la Arad. Omul se află în stare de şoc.
După aproximativ două ore de luptă cu flăcările, femeia a fost găsită decedată. Acum, cei de la protecţia copilului vor încerca să îl convingă pe tatăl celor 8 minori, rămaşi fără mamă, să îi încredinţeze instituţiei, pînă cînd se va găsi o altă soluţie.
Radu Nedelcu













