Guvernul actualizează valoarea impozitului pe case şi terenuri


impozit.jpgDisperat să aducă bani la buget, Guvernul actualizează valoarea impozitului pe case şi terenuri, nemodificată din 2002. Dacă de atunci preţul locuinţelor a crescut de 6 ori, tot cu atât cresc şi impozitele.

Ministerul Finanţelor vrea să actualizeze valoarea impozabilă a clădirilor, rămasă neschimbată de şapte ani. Potrivit Raportului legat de situaţia macroeconomica pentru anul 2009, Finanţele vor să obţină venituri suplimentare de aproape 800 de milioane de lei prin actualizarea “bazelor impozabile”. Impozitul nu se aplică retroactiv, aşa că persoanele care au achitat deja taxele pe 2009 pot sta linistite pentru că nu li se va cere nici un ban în plus. Suma pe care statul se aşteaptă să o ia în 2009 din această majorare este mică în comparaţie cu cât s-ar fi putut încasa dacă mulţi contribuabil nu şi-ar fi plătit deja impozitul. Potrivit Codului Fiscal, cel mai probabil, la stabilirea noilor valori impozabile va fi folosit Ghidul privind valorile orientative ale proprietatilor imobiliare 2009. Autorităţile estimează că termenul pentru intrarea în vigoare a acestei reglementări este 31 martie. În acest moment valoarea impozabila a unui metru patrat construit si utilat este de 700 de lei, atât cat valora acum sase ani. La această valoare, populaţia plăteşte o cotă de impozit de 0,1%.

Iulia Kacser


Trimite articolul pe e-mail sau pe unul din site-urile de mai jos
Bookmark and Share

Articole similare:

Ai observat un eveniment deosebit? Trimite un e-mail pe stiri@analogtv.ro sau uploadează direct pe site poze sau video.

uploadează

Spune-ţi părerea

câmp obligatoriu
câmp obligatoriu
câmp opţional

Nu sunt admise comentariile ce conţin limbaj obscen.