Cunoaşte echipa pentru că a evoluat împotriva ei în campionatul Cehiei, iar acum îi va înfrunta pe praghezii de la Sparta din postura de jucător al Timişoarei. Lukas Magera recunoaşte forţa cehilor, dar crede că victoria cu 5-0 a Spartei din partida amicală cu Austria Viena, a fost o întâmplare.
Atât Lukas Magera cât şi Milos Brezinsky au evoluat în campionatul Cehiei, ultimul jucând chiar sub culorile celor de la Sparta Praga. Atacantul Timişoarei vorbeşte în termeni elogioşi despre formaţia pragheză şi atrage atenţia că nu e o echipă uşor de bătut.
Sparta este una dintre cele mai bune echipe din Cehia. Va fi un meci util pentru noi, binevenit pentru această perioadă de pregătire. Cunosc echipa lor, este valoroasă, are mulţi fotbalişti de calitate. Din păcate, nu am marcat contra lor, însă îmi amintesc că jocul meu de debut din prima ligă cehă a fost chiar împotriva Spartei.













