O fetiţă de 3 ani a căzut de la înălţime


A avut noroc. Asta spun medicii despre o fetiţă de 3 ani care a căzut de la etajul 1 al unui bloc din Timişoara. Micuţa, rămasă singură în cameră, a deschis un geam şi s-a aruncat în gol. Copilul s-a ales doar cu capul spart dar a fost internată la spitalul judeţean din Timişoara.

Accidentul s-a produs într-un bloc de nefamilişti de pe strada Cerna din Timişoara. Mama micuţei a lasat-o singură în cameră şi s-a dus la baie să spele câteva hainuţe. Fetiţa, s-a urcat pe un calorifer, a deschis geamul şi a împins plasa de tânţari. A căzut în gol de la aproape 3 metri.

Mama micuţei este disperată. Ea spune că a lipsit din cameră doar câteva minute şi nu înţelege cum a ajuns fetiţa la geam. Medicii de pe ambulanţă, sosiţi de urgenţă la faţa locului au luat copilul şi l-au transportat la spitalul judeţean.

Fetiţa este acum internată în secţia de terapie intensivă dar medicii sunt optimişti şi spun că peste câteva zile va ieşi din spital.
Direcţia pentru protecţia copilul a început deja o anchetă.

Tragedia de astăzi vine la câteva luni după ce o altă fetiţă, de 3 ani a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui bloc. Micuţa a rămas în grija bunicilor care au lasat-o nesupravegheată în cameră doar câteva minute.


Trimite articolul pe e-mail sau pe unul din site-urile de mai jos
Bookmark and Share

Ai observat un eveniment deosebit? Trimite un e-mail pe stiri@analogtv.ro sau uploadează direct pe site poze sau video.

uploadează

Spune-ţi părerea

câmp obligatoriu
câmp obligatoriu
câmp opţional

Nu sunt admise comentariile ce conţin limbaj obscen.