În şedinţa consiliului local de astăzi reprezentanţii primăriei s-au întâlnit cu oficialii sportului timişorean. „În mare toate echipele şi-au îndeplinit obiectivele pe anul trecut. În ceea ce priveşte 2009, bugetele vor fi cel puţin cât cele din anul precedent”, a concluzionat viceprimarul Adrian Orza.
Reprezentanţii sportului timişorean s-au prezentat la şedinţa de consiliu a primăriei, în care s-au dezbătut realizările din anul precedent ale fiecărei echipe. Autorităţile locale au analizat în ce măsură s-au respectat prevedirile trecute în contractele de asociere cu cluburile sportive.
Adrian Orza – viceprimar
S-au prezentat foarte detaliat toate situaţiile contractuale, dacă au fost realizate sau nu. În principiu, toţi au atins chestiunea de performanţă. Mai sunt unele deficienţe în diverse organizări de competiţii, cu tentă internaţională tocmai de promovare a oraşului.
De asemenea reprezentanţii cluburilor ştiu la ce să se aştepte anul acesta.
Noi vrem să susţinem cluburile. Ele sunt echipele fanion ale oraşului. Fac parte din patrimoniul sportiv al oraşului. Va fi absolut necesar să le susţinem. Problema e că iată la handbal băieţi nu mai au un sponsor principal şi uşor, uşor aceste echipe riscă să trăiască doar din banii publici, lucru destul de grav.
Mirela Linţa













