Un muncitor din Timişoara a scăpat ca prin minune după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el. Omul lucra la o canalizare pe strada Corbului, când pereţii gropii în care se găsea au cedat din cauza ploii. Doar o minune a făcut ca omul să scape cu viaţă.
Bărbatul a fost scos de sub pământ, de colegii lui înainte de a veni ambulanţa la locul accidentului. Muncitorul era singur în groapă în momentul în care pereţii acesteia au cedat. Omul era angajatul societăţii de distribuţie a apei din Timişoara şi lucra la branşarea unei conducte. Groapa în care acesta lucra măsoara aproape doi metri adâncime. Colegii lui spun că pereţii au cedat din cauza umezelii.
Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a fost transportat de urgenţă la spital în stare gravă. Medicii însă sunt optimişti şi spun că acesta are şanşe mari de supravieţuire.
Inspectorii de la protecţia muncii au început o anchetă.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi că nu au respectat normele de protecţie a muncii, angajaţii societătii de apă riscă să fie amendaţi şi chiar să se aleagă cu dosare penale.













