Poli ar face faţă mai uşor campionatului Serbiei decât cel al României. E concluzia antrenorilor din ţara vecină. Dacă anul trecut, Momir Rnic vedea echipa alb-violetă între primele şase din Serbia, tehnicianul lui Prtizan, Sasa Boskovic, o vede pe Poli chiar şi mai sus, în lupta pentru podium.
Antrenorul celor de la Partizan cunoaşte foarte bine handbalul românesc de pe vremea când a antrenat echipa feminină Remin Deva. Boskovic o vede pe Poli între primele şase la finalul campionatului, într-o ierarhie din care a exclus-o tocmai pe campioana Steaua.
Cunosc mai mult de jumătate din echipele din România. Poli e o echipă cu perspective. La finalul Ligii Naţionale cred că HCM Constanţa va fi campioană, iar următoarele locuri vor fi ocupate de Bacău, Reşiţa, Dinamo, Suceava şi Poli.
Alb-violeţii ar avea mai multe şanse în campionatul Serbiei, deşi naţionala ţării vecine e mai bine cotată decât cea condusă de Aihan Omer.
Aveţi un jucător care mi-a plăcut foarte mult, Cristian Fenici, dar întreaga echipă m-a impresionat. În Serbia, Poli ar fi pe undeva pe locurile 3-4.
Ionuţ Suciu













