Lucrările la autostrada din vestul ţării încep în luna februarie


autostrada.jpgCel puţin, asta spun reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri. În prezent, autorităţile lucrează la dosarele de expropriere. Ca să înainteze hotărârea de guvern potrivit căreia terenul este liber de sarcini, direcţia mai trebuie să soluţioneze 30 % dintre dosare.

Contractul pentru construirea autostrăzii este semnat la ora actuală. Oficialii de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri spun că mai au de rezolvat 30 la sută dintre dosarele de expropiere, pentru ca ulterior să poată înainta spre aprobare o hotărâre de guvern. Ea se referă la intrarea terenului în domeniul public al statutului român. Chiar dacă mai este mult de lucru pe această linie, autorităţile cred că toate problemele sunt rezolvate la începutul lunii febrtuarie.

Autorităţile judeţene speră ca lucrările să înceapă la termen, astfel încât cel mult doi an, tronsonul care leagă oraşul Arad de Timişoara să fie gata în doi ani. Mai mult decât atât, oficialii de la Consiliul Judeţean Timiş aşteaptă cu sufletul la gură să vadă câţi bani primesc pentru infrastructură.

O condiţie pentru ca lucrările să poată începe cât mai repede este legată de vreme. Temperatura trebuie să fie de 10 grade celsius şi să nu plouă timp de 5 zile consecutiv.

Oana Bejenariu


Trimite articolul pe e-mail sau pe unul din site-urile de mai jos
Bookmark and Share

Ai observat un eveniment deosebit? Trimite un e-mail pe stiri@analogtv.ro sau uploadează direct pe site poze sau video.

uploadează

Spune-ţi părerea

câmp obligatoriu
câmp obligatoriu
câmp opţional

Nu sunt admise comentariile ce conţin limbaj obscen.