Handbaliştii Timişoarei au trecut de turneul de la Cluj şi se gândesc la Cupa Banatul, de la sfârşitul săptămânii. „Suntem la 60% din potenţial”, spune Nedeljko Vuckovic. Tehnicianul sârb testează în aceste zile un pivot de 20 de ani.
Ioan Papuc are 20 de ani şi face parte din aceeaşi generaţie de handbalişti cu Şimicu, Tcaciuc, Ursu şi Cotinghiu, care fac deja parte din lotul Politehnicii. Papuc a venit de la Sighişoara la Arad, pe aceeaşi filieră ca şi Ursu, iar de luni dă probe la alb-violeţi. Până să îşi poată face o părere despre pivot, Nedeljko Vuckovic analizează evoluţia jucătorilor în turneul de la Cluj.
Eu sunt mulţumit 60% de forma băieţilor. Cred că băieţii sunt pe drumul cel bun, dacă vom continua cu câte un antrenament cu mingea şi unul la sală, zilnic.
Vuckovic a primit laude de la Vasile Stângă pentru apărarea echipei sale.
Am vorbit cu Vasile Stângă. Poli joacă o apărare foarte bună, în sistem 3-2-1 şi recunoaşte valoarea echipei noastre.
Grasu şi Sărăndan acuză uşoare întinderi după turneul de sub Feleac, dar nu se pune problema ca ei să stea pe margine. Tica şi Tcaciuc sunt aşteptaţi să intre în teren abia după primele trei etape.
Ionuţ Suciu













