Cu capul printre stele


stele.jpgVestesc evenimente plăcute sau maladii necruţătoare. Influenţează mersul culturilor sau dictează drumul prin viaţă al oamenilor. Astrele au inspirat peste secole filosofi, poeţi sau oameni de ştiinţă. Istoria lor ajunge acum în faţa timişorenilor într-o expoziţie inedită. Simezele Centrului Cultural Francez din Timişoara găzduiesc aproape 30 de planşe menite să le arate privitorilor ce au văzut strămoşii noştri atunci când au ridicat ochii spre cer.

Impasibil dar mişcător. Opac dar strălucitor. Vizibil dar misterios. Cerul este, încă de la începutul lumii un lung şir de întrebări pentru muritori. Toate epocile şi toate civilizaţiile au observat cerul cu pasiune şi cu nelinişte. Astrologia, religia, ştiinţa şi science-fiction-ul sunt tot atâtea abordări inspirate de bolta cerească. Expoziţia de la Centrul Cultural Francez din Timişoara prezintă tocmai diversitatea reprezentărilor cerului şi evoluţia cunoştinţelor astronomice în epoci şi spaţii diferite.

Eric Baude – Director CCF Timişoara
Expoziţia Cerul o oglindă a culturilor are loc în cadrul Anului Internaţional al astronomiei şi este organizată împreună cu Asociaţia Franceză de Astronomie. Ea este un fel de oglindă a omului în relaţia cu spaţiul, cu cerul, cu astrele. Este de fapt un soi de feresatră spre infinit.”

Doritorii de călătorii printre stele mai pot admira expoziţia de la centrul cultural francez până în 8 februarie.


Trimite articolul pe e-mail sau pe unul din site-urile de mai jos
Bookmark and Share

Ai observat un eveniment deosebit? Trimite un e-mail pe stiri@analogtv.ro sau uploadează direct pe site poze sau video.

uploadează

Spune-ţi părerea

câmp obligatoriu
câmp obligatoriu
câmp opţional

Nu sunt admise comentariile ce conţin limbaj obscen.