Există pericolul real ca FC Timişoara să nu primească licenţa pentru sezonul următor, chiar dacă Marian Iancu a dat asigurări că restanţele financiare vor fi plătite? Ar putea figura clubul de pe Bega alături de alte echipe din prima ligă care să nu ia startul din vară? Rapidul şi Politehnica Iaşi sunt alte două echipe aflate în aceeaşi situaţie.
Rapidul are datorii de 13 milioane de euro conform unor surse din interiorul clubului din Grant, Politehnica Iaşi are şi ea restanţe financiare în valoare de câteva sute de mii de euro, iar FC Timişoara se numără şi ea printre cluburile care au datorii la stat şi către terţi. Criza financiară începe să se întindă şi loveşte fotbalul din toate părţile posibile, atingând acum şi procesul de licenţiere. Surse FRF au indicat că echipele aflate în situaţiile cele mai grele sunt Rapid, FC Timişoara şi Politehnica Iaşi. Clubul de sub Pordul Grant are în acest moment cea mai grea situaţie, datoriile acumulate ar trebui direcţionate către mai mulţi destinatari: statul român, fotbaliştii şi staff-ul tehnic.
Nici situaţia Timişoarei nu este una prea roz, deşi preşedintele Marian Iancu a dat asigurări că va plăti toate datoriile. Bănăţenii au plăţi restante atât la jucători, cât şi la CS Otopeni, căreia nu i-a achitat 870.000 de euro pentru transferurile lui Sandu şi Cojocnean. La Iaşi, lucrurile sunt la fel de problematice ca şi în turul campionatului. Datoriile către jucători, către fostul antrenor Ionuţ Popa şi la bugetul de stat sunt principalele cauze pentru care moldovenii sunt în pericol de pierdere a licenţei.
Nici echipa din Ghencea nu stă chiar pe roze. În afara situaţiei financiare precare cauzate de lovitura financiară primită de Gigi Becali pe piaţa imobiliară, Steaua poate păcătui şi din cauza vechii societăţi.
Viorel Duru – responsabil FRF cu licenţierea cluburilor
Dacă justiţia va stabili că Steaua trebuie să plătească cele 11 milioane de euro pe care Asociaţia Steaua le datorează, atunci actualul club va trage ponoasele.
Dan Duţu













