Echipa naţională de handbal a României va lupta în continuare în Croaţia pentru cel mai bun loc dintre echipele care nu s-au calificat în semifinale. Tricolorii vor întâlni echipe de mâna a doua, precum Australia, Kuweit sau Cuba. Elevii lui Omer vor schimba şi oraşul, trecând de la Osijek la un oraş al cărui nume se foloseşte mai mult în spatele blocului.
După ce a ratat calificarea în faza semifinală, România va lupta pentru locurile 13-24 în grupa din oraşul al cărui nume nu poate fi rostit pe post. Naţionala de handbal va porni la drum în Cupa Preşedintelui aşa cum este denumită această fază a întrecerii cu cele 4 puncte din grupa de la Osijek şi va întâlni unele dintre cele mai slabe formaţii de la turneu.
Din grupa României mai fac parte Spania, care teoretic va pune cele mai mari probleme şi care pleacă de asemenea la drum cu 4 puncte, Argentina, fosta adversară din grupă, dar şi echipe precum Cuba sau Kuweit. Învinsă cu 40-20, Australia va fi din nou în grupă cu Pîrîianu şi compania.
Cupa Preşedintelui, grupa 1
1.Spania 4p
2.România 4p
3.Argentina 2p
4.Cuba 2p
5.Kuweit 0p
6.Australia 0p
Naţionala va întâlni în ordine Cuba, pe 24 ianuarie, Kuweit pe 25 şi Spania în ultimul meci, pe 26 ianuarie.
La fel ca şi în grupele principale, primele trei clasate vor juca mai departe pentru cele mai bune clasări din Cupa Preşedintelui la mondialul croat.
Adrian Cojocaru













