Cine staţionează mai mult de două ore pe un loc de parcare, să plătească amendă!


parcari.jpgSocietatea de Administrare a Domeniului Public vrea să modifice actualul regulament de parcare din zona centrală. Asta pentru că timpul mediu de parcare al unei maşini este de 5 ore. Conducerea ADP crede că acest aspect este inadmisibil. Asta mai ales pentru faptul că şi gradul de ocupare al parcărilor este de aproape 100%.

Conducătorii auto îşi fac de cap în parcările din centrul Timişoarei. Asta pentru că staţionează şi uită să plece cu maşina de pe domeniul public. Cel puţin, aceasta este opinia conducerii ADP, care acum vrea să modifice regulamentul de parcare în zona centrală. Drept urmare, dacă şi aleşii locali vor fi de acord timişorenii vor plăti amenzi dacă stau parcaţi mai mult de două ore.

Timişorenii sunt de altă părere. Ei sunt supăraţi că în oraşul de pe Bega nu sunt sufieciente locuri de parcare şi că nu au o alternativă când vor să îşi parcheze maşina.

Propunerea va intra şi în atenţia consilierilor locali. Dacă ei vor fi de acord, atunci timpii de staţionare vor fi limitaţi la cel mult două ore. Cei care stau mai mult primesc amenzi. În zona centrală, ADP gestionează aproximativ 9100 de locuri de parcare.


Trimite articolul pe e-mail sau pe unul din site-urile de mai jos
Bookmark and Share

Ai observat un eveniment deosebit? Trimite un e-mail pe stiri@analogtv.ro sau uploadează direct pe site poze sau video.

uploadează

Spune-ţi părerea

câmp obligatoriu
câmp obligatoriu
câmp opţional

Nu sunt admise comentariile ce conţin limbaj obscen.