Ale mele îs mai bălane, ba ale mele îs mai cornute. Aşa a început cearta între doi ciobani din comuna timişeană Racoviţa, de altfel prieteni de pahar. Scandalul s-a terminat pentru unul dintre ei la spital iar pentru cel de-al doilea, în arestul poliţiei.
Ion şi Vasile petreceau de sfântul Ion la barul din Sarbova. După mai multe pahare, Ion şi-a adus aminte că i-a vândut lui Vasile câteva mioare pe care a uitat să le plătească. Reprosurile au continuat până la miezul nopţii. La fel din numărul paharelor. Cei doi au uitat că sunt prieteni şi că sărbatoreau ziua lui Ion. Au ieşit în faţa barului iar Vasile a scos un briceag şi l-a înjunghiat în gât pe Ion.
Victima a fost luată de o ambulanţă care a transportat-o în stare gravă la spitalul judeţean Timişoara. Iar prietenul lui de pahar, a ajuns la poliţie.
Agresorul va rămâne acum după gratii ani buni. El a fost arestat pentru tentativa de omor.













